In
ziua de azi este mai mult decat necesar ca orice locuinta sa fie dotata cu un
aparat de aer conditionat, iar decizia de a opta pentru un asemenea dispozitiv
este una foarte importanta, astfel incat sa nu se regrete alegerea facuta. La
fel ca oricare alt aparat, si cele de aer conditionat vin constant cu noi
tehnologii, menite sa ne usureze viata, fiind o piata intr-o continua crestere.
Cu toate acestea, circa 20% dintre locuintele din tara noastra dispun de un
astfel de dispozitiv, spre deosebire de media europeana care este situata
aproape de 90%. Anotimpul de vara devine din ce in ce mai calduros de la un an
la altul, motiv pentru care in acest sezon creste consumul acestor aparate cu
peste 50%, deoarece in principal scopul lor este acela de a raci aerul cand
temperaturile din incaperi sunt foarte ridicate. De asemenea, mai exista
posibilitatea ca aparatele sa fie folosite iarna cu sensul de a genera caldura
in spatiile unde un simplu calorifer nu este suficient. Asadar, pentru a face
cea mai buna alegere este important ca cumparatorii sa tina cont de cateva
aspecte si sa isi stabileasca nevoile si dorintele.
Din
motive financiare, majoritatea persoanelor isi aleg aparatul de aer conditionat
in functie de preturi si nu de performante, decizie care uneori nu reprezinta
cea mai buna solutie. In prima faza este esentiala masurarea dimensiunii
camerei in care se va instala dispozitivul, deoarece cu cat este mai mare, cu
atat este necesar un aparat mai puternic. Pentru camerele ce au o suprafanta
cuprinsa intre 10 si 20 de metri patrati poate fi suficient un dispozitiv ce
dezvolta o putere de 9.000 BTU/h, in timp ce 12.000 BTU/h sunt de ajuns pentru
incaperile de 20-35 de metri patrati. Pentru suprafetele cuprinse intre 30 si
70 de metri patrati se recomanda un aparat cu o putere intre 18.000 si 24.000
BTU/h.
Asadar,
pentru un apartament sau livingul unei case este suficient un aparat de aer conditionat care ofera o putere intre 9.000 si 12.000 BTU/h, avantajul acestora
fiind si faptul ca sunt mai silentioase. In schimb, atunci cand inaltimea
camerei depaseste 3 metri este necesara o putere mai mare a dispozitivului
astfel incat sa aiba capacitatea de a raci sau a incalzi aerul. Este important
de stiut ca un aparat poate sa raceasca o singura incapere, motiv pentru care
amplasarea in hol a acestuia, cu scopul de a avea efect asupra intregului
domiciliu nu are rost chiar si atunci cand se alege un dispozitiv cu o putere
mai mare, din diferite motive printre care: faptul ca puterea exercitata de
aparat este una mai ridicata, situatia poate produce un disconfort celor care
locuiesc in locuinta. De asemenea, temperatura dorita a aerului se va obtine
intr-un timp foarte scurt in imediata apropiere a aparatului, astfel ca
ventilatoarele vor inceta sa functioneze, iar restul camerelor raman incalzite.
In plus, amplasarea pe hol a aparatului presupune costuri mai ridicate in
momentul instalarii, care se vor resimti in bugetul familiei.
No comments:
Post a Comment