Monday, September 17, 2018

Autismul nu este favorizat de vaccinuri


Numarul celor care sufera de autism a crescut considerabil in ultimele doua decenii, iar conform statisticilor numai in Statele Unite 1 din 150 de copii sunt diagnosticati cu autism in cazul celor nascuti dupa 1992, pe cand in cazul celor de dupa 2004 statistica este de 1 din 68 de copii. Totusi, exista si posibilitatea ca numarul sa fi crescut atat de mult intrucat populatia a devenit mai educata din acest punct de vedere si raporteaza problemele cu care se confrunta, pe cand inainte cazurile erau luate ca atare de catre populatie, fara a mai apela la ajutorul medicilor.

In schimb, oricare ar fi realitate, oamenii de stiinta sunt ingrijorati cu privire la modul in care parintii au grija de copiii care sufera de aceasta afectiune. Bineinteles, exista o controversa legata de vaccinarea ROR si legatura acestora cu autismul intrucat exista parinti care sustin ca au constatat ca acest vaccin poate duce la favorizarea dezvoltari autismului. Totusi, exista si alte riscuri precum genetica, nasterea la varste inainte sau alti factori, insa concentrarea a avut loc asupra vaccinului ROR.

Factori de risc
Astfel, unul dintre cele mai mari riscuri este reprezentat de sex, intrucat autismul este mai des intalnit de patru ori la baieti decat la fete, iar un motiv in acest sens urmeaza a fi determinat de catre oamenii de stiinta. Si genetica poate juca un rol important in acest sens intrucat autismul poate fi transmis pe aceasta cale si cu toate ca afectiunea nu este una contagioasa, poate exista legatura in cazul gemenilor. Parintii care se hotarasc sa aiba copii la varste mai inainte ar trebui sa ia in considerare faptul ca vor creste consiedrabil sansele ca acestia sa sufere de autism si, din nou, nu sunt cunoscute motivele pentru acest risc.

De exemplu, femeile insarcinate care sunt expuse la diferite substante periculoase pot naste copii care sufera de autism, la fel si atunci cand cei mici sunt nascuti fie inainte de termen, fie atunci cand greutatea lor este foarte scazuta. Nu in ultimul rand, pot aparea si diferite mutatii genetice care nu au fost prevazute, iar acest lucru este posibil in urma expunerii la radiatii sau diferite substante chimice, motiv pentru care trebuie sa fie avute in vedere toate posibilitatile ce pot duce la autism.

Studii
In schimb, exista o multime de studii clare care arata ca nu exista nicio legatura intre vaccinarea ROR, studii pe care sustinatorii teoriei par ca le ignora de fiecare data. Cu alte cuvinte, este recomandat ca orice parinte sa apeleze la toate vaccinurile necesare pentru a evita o multime de riscuri pentru cei mici, unele dintre boli fiind chiar contagioase, motiv pentru care ii vor putea afecta si pe altii.